În ultimele trei decenii, în pofida schimbării radicale a contextului social din țara noastră, legate, în principal, de libertățile politice, economice și religioase, valorile familiale tradiționale (paradoxal!) devin tot mai puțin o expresie autentică a identității noastre naţionale. Deseori soţii au o viziune eronată în ceea ce priveşte vocația lor, cum ar fi: autoritatea, responsabilitatea față de copii și obligaţia de a le transmite adevărurile principale despre existența umană și valorile morale, spirituale şi religioase; nu se acordă atenția conștientizării libertăţii și al responsabilității personale și ca urmare degradează calitatea relațiilor familiale demne și egale în drepturi, inclusiv în ceea ce privește demnitatea şi rolului femeii în luarea deciziilor importante; creşte numărul divorţurilor, crește numărul uciderilor copiilor nenăscuţi, tot mai răspândite devin cazurile de convieţuire „temporară”, „de probă” şi aşa-numitele „căsătorii civile” sau concubinajul, care înjosesc demnitatea unei decizii responsabile de a crea o familie unită şi indisolubilă.
După părerea mea, punctul de pornire al acestui regres îl constituie concepţia relativităţii adevărului. Din punctul de vedere al adepţilor acestei idei, morala şi etica relaţiilor au dreptul la existenţă doar în limitele libertăţii personale a individului. Cu alte cuvinte, importanţa prețioasă a moralităţii, ca expresie a experienţei generaţiilor şi a revelaţiilor despre om şi lumea în care el trăieşte, este nu doar neacceptată de părtaşii acestei concepţii, ci şi respinsă deschis, fiind considerată „un atentat la libertăţile civile”. Astfel, fără ambiguitate, se impune ideea că doar drepturile politice şi civile ale cetăţenilor sunt priorităţile cele mai importante şi determinante în dezvoltarea socială. Iar demnitatea umană şi adevărurile spirituale sunt substituite prin „drepturi civile”, spiritul uman – prin „personalitate” cu o serie de abilităţi utilitare pentru societate.
Revelaţiile spirituale, înţelepciunea generaţiilor şi valorile creştine, pentru care societatea noastră, din fericire, manifestă o deschidere importantă, și, mai ales, perspicacitatea și conștientizarea existențială a fiecărui din noi, confirmă adevărul fundamental despre Om: Omul este spiritul întrupat, „sufletul viu”, care-şi trăieşte viaţa în trupul fizic, înzestrat cu rațiune, capacitate de gândire, conștiință, creativitate, voință şi capacitate de actualizare permanentă a propriei existențe.
Căsătoria şi familia au fost concepute de Dumnezeu, dacă doriți, de Natură, din momentul creării Omului, prin uniunea bărbatului şi femeii, exprimată clar şi fără echivoc, care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, binele comun este strâns legat de binele familiei, întrucât familia şi societatea se completează şi se susţin reciproc. Însă, în acelaşi timp, societatea nu trebuie să interpreteze familia ca o invenţie a sa, pusă în serviciul statului, ci ca un institut care dispune de o esenţa ontologică şi un drept autentic al existenţei sale. Acest fapt presupune acordarea unei susţineri, legate, în primul rând, de protecția temeliei ei existențiale fundamentale – spirituale şi morale, care trebuie sa fie garantate de stat prin acte legislative corespunzătoare.
Un alt aspect important, care de asemenea necesită o reflecție sinceră și abordare curajoasă, se referă la precizarea responsabilităților. Orice teorii s-ar propune, pentru toţi este evident că părinţii de astăzi au fost copii, care au primit o anumită educaţie de la generaţia precedentă, iar copiii de astăzi vor fi partea activă a societăţii de mâine, educată de actuala generaţie de părinţi. Este necesar să ne asumăm responsabilitatea şi să recunoaştem că printre principalele cauze ale problemelor familiale sunt și educaţia inconştientă a copiilor, iresponsabilitatea morală şi pesimismul spiritual al soţilor şi părinţilor. De aceea, se cuvine ca părinţii, în primul rând, să crească în adevăr şi să se dezvolte spiritual, să-şi dezvăluie capacităţile înnăscute pentru a deveni soţi iubitori şi educatori demni și să-şi perfecţioneze continuu cunoştinţele, abilităţile şi virtuţile. Mulţi taţi şi multe mame nici nu ştiu să zâmbească! Pentru aceasta este important să fim gata pentru schimbări, pentru revizuirea convingerilor eronate şi reexaminarea propriei experienţe de viaţă. Este necesar să învățăm a răspunde asimetric la provocările timpului şi la circumstanţele trecutului, inclusiv din copilăria noastră, care n-a fost întotdeauna luminoasă.
Responsabilitatea părintească, în ceea ce privește educaţia copiilor, trebuie interpretată ca o misiune, vocație şi, totodată, obligaţie. Şi aceasta se referă la diferitele aspecte ale conştiinţei şi comportamentului uman. De exemplu, anume părinţii pot şi trebuie să contribuie la creşterea copilului în condiţiile unei atitudini autentice şi a libertăţii faţă de bunurile materiale, afirmând în el valoarea de „a fi”, care trebuie să prevaleze asupra dorinţei de „a avea”. De asemenea, determinantă pentru formarea copilului este educaţia sexuală şi dezvoltarea autentică a sexualităţii, care, la fel, este o obligaţie a părinţilor ce nu poate fi delegată altor persoane sau instituţii. Şcoala, organizațiile de profil şi, cu atât mai mult, mas-media, trebuie să joace un rol auxiliar în aceste probleme şi să-şi coordoneze programele lor cu părinţii şi sub conducerea grijulie a acestora.
Vom enumera succint şi un şir de alte cauze ale degradării valorilor familiale, printre acestea fiind următoarele:
• separarea, dispersarea și, deseori, neîncrederea reciprocă a reprezentanţilor diferitor confesiuni creştine; fapt, care reduce eficacitatea eforturilor orientate spre consolidarea familiei ca uniune responsabilă dintre bărbat şi femeie, binecuvântată de Creator;
• lipsa voinţei politice a oamenilor de stat, la toate nivelurile, de a lua decizii, personale și cu impact social, în baza convingerilor morale şi spirituale proprii (sau, mai bine de spus, deseori, chiar lipsa acestor convingeri morale și spirituale);
• poziţia vădit imorală şi cinică a unor grupuri asociative şi a unor persoane mediatizate;
• influenţa extrem de extinsă a mijloacelor electronice de informare în masă, a televiziunii şi Internetului, alături de incapacitatea celor care au menirea corespunzătoare de a utiliza aceste mijloace în scopuri bune.
Puţini sunt cei care astăzi contestă importanţa familiei ca un institut social. Deseori, se creează imaginea că pentru stat, familia – „celula societăţii” este „o invenţie utilă”, cum ar fi roata şi becul sau democraţia şi economia de piaţă. Mai mult, adesea, valoarea familiei este redusă doar la un acord social şi civil. Însă, relaţiile de ordin spiritual, dragostea şi înţelegerea, dezvoltarea personală a soţilor, uniunea conjugală indisolubilă dintre bărbat şi femeie, susţinută de binecuvântarea Creatorului, iertarea, fidelitatea, procrearea şi educaţia responsabilă a copiilor – acestea şi multe alte caracteristici ale familiei autentice nu pot fi limitate doar la reglementarea social-economică. Şi aceasta nu este o chestiune religioasă! Este problema adevărului despre Om!
În ultimul timp se observă o tendinţă de a reduce familia la un nivel primitiv de înregistrare şi evidenţă a convieţuirii social-economice a doi cetăţeni; în unele țări, chiar și indiferent de sex. Acest lucru este justificat şi explicat prin apărarea drepturilor civile. Totodată, adevărul despre Om nu se ia în considerare ca bază pentru adoptarea unor sau altor norme legislative. Cel mai mult ce sunt în stare să promoveze adepţii acestei abordări este aşa-numitul materialism antropologic, conform căruia omul este o categorie conceptuală, în baza căreia se construieşte sistemul reprezentărilor despre lume. Fireşte, în acest caz, se subînţelege că orice sistem social nu poate fi subordonat niciunei autorităţi, inclusiv Adevărului.
Astfel, conform acestei idei, dreptul, dar nu adevărul, devine fundamentul constitutiv al modului și sensului vieții. Familia devine „ostateca” pluralismului de opinii şi a aşa-numitei corectitudini politice. Dar, după cum se ştie, expresia primitivă a oricărui drept este dorinţa, care, în fine, fără valorile morale şi spirituale de ordin superior, degenerează şi doar subjugă omul. Şi, cu cât mai puţin se conştientizează gradul acestei dependenţe, cu atât mai mult omul se îndepărtează de adevărul existenţei şi al menirii sale. Anume astfel are loc degradarea și deformarea adevărului despre sexualitatea autentică, despre procrearea şi educaţia conştientizată, despre perceperea responsabilă a realităţii, despre apărarea vieţii din momentul conceperii ei şi până la sfârşitul ei firesc, etc.
Conştientizarea adevărului, dimpotrivă, ne face liberi! Adevărul spre care omul aspiră necontenit, în realitate, îl transformă şi îl înnobilează. Are loc o anumita metamorfoză spirituală şi, în cunoaşterea adevărului despre sine, omul îşi dezvăluie toate calităţile şi capacităţile lui, care sunt mult mai importante decât oricare alte valori impuse de societate, cum ar fi goana după succes și bogăţie sau plăcerile senzuale. O atare experienţă poate fi obţinută doar în familie! Valoarea Familiei este inseparabilă de sensul vieţii şi vocația Omului. Familia cheamă la o comuniune şi interacţiune între soţi în adevăr şi dragoste, subliniind valoarea personală atât a bărbatului, cât şi a femeii. Familia este, în acelaşi timp, şi o slujire în vederea binelui comun. Anume Familia este mediul firesc pentru cunoaşterea de către Om a adevărului despre sine şi, prin urmare, pentru conștientizarea libertăţii care ne permite să fim fericiți, să ne dezvoltăm și să trăim cu adevărat.
Diacon Edgar Vulpe
Directorul Fundației de Binefacere „Casa Providenței”
Căsătorit, trei copii