Pe 16 octombrie a fost marcată ziua Mondială a Alimentației. Cu această ocazie Fundația de Binefacere Casa Providenței, încă o dată a subliniat importanța asigurării dreptul la hrană fiecărei persoane, lansând un apel și o provocare către fiecare de a face un bine, de a împărtăși bucuria cu cel care are nevoie de ajutor. Astfel au fost colectate produse alimentare, fiind donate ulterior vârstnicilor vineri pe 16 octombrie. Coincidența frumoasă a fost că în această zi buneii ce frecventează Centrul de zi pentru persoanele în etate, au pregătit un spectacol de poezie și cântec cu genericul ”Toamna de aur în casa buneilor”. Într-o atmosferă caldă, învăluită în miresme de gutui, mere și nuci buneii au uitat de timp, vârstă și singurătate, mare le-a fost uimirea și surpriza când au primit câte un colet de produse alimentare. ”De aici eu voi mânca câteva săptămâni!”, ”Vai, de mult îmi doream să mănânc o ciocolată!” ”Totul este pentru mine?” sunt doar câteva din exclamațiile rostite de ei în timp ce descopereau conținutul pachetelor.
Mulțumim tuturor celor care au primit cu inima deschisă apelului nostru contribuind la înmulțirea bucuriei pe fețele celor mai triști și singuri decât noi.
******
Dreptul la hrană este o componentă a drepturilor omului cuprinsă în „Declarația Universală a Drepturilor Omului” din 1948 și care a fost inclusă și în „Convenția Internațională privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale” din 1978. Conform GC-12 (General Comment No. 12) a CESCR (Un Committee on Economic, Social and Cultural Right) dreptul la hrană este definit ca „dreptul fiecărui bărbat, femeie, copil, singuri sau în comunitate cu alții, de a avea acces fizic și economic, în orice timp, la o hrană adecvată sau la mijloace pentru procurarea acesteia, în condiții de demnitate umană”. Dreptul la hrană al omului este o obligație a statului care trebuie să respecte, să protejeze și să îndeplinească acest standard prin legislația și programele pe care pe întreprinde.
Organizația pentru Alimentație și Agricultură a națiunilor Unite a declarat, in 1979, 16 octombrie ca zi mondiala de luptă împotriva foametei si sărăciei.
Rodica Negură