Home > Evenimente > Conferința Internațională Științifico – Practică “Păstrarea integrității familiei – politică prioritară pentru protecția copilului”, 15 mai 2014

Pe data de 15 mai 2014, în incinta Universității Libere Internaționale din Moldova, a avut loc Conferința Internațională Științifico – Practică “Păstrarea integrității familiei – politică prioritară pentru protecția copilului”, organizată în cadrul proiectului “Familia este prioritară – drepturile copilului acum!”, implementat de MRC Caritas Moldova cu sprijinul Caritas Austria și sprijinul financiar al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

La eveniment, dedicat Zilei Familiei, s-au întrunit peste 150 de participanți din Moldova, Ucraina, Bielorusia, România și Austria, practicieni și academicieni, asistenți sociali, psihologi, manageri și educatori, masteranzi, doctoranzi. Printre oaspeți de onoare s-au numărat Episcopul Catolic de Chișinău, Anton Coșa, Ministra Muncii Protecției Sociale și Familiei din R. Moldova, dna Valentina Buliga, Șeful CAD, Ambasada Austriei, dl Gerhard Schaumberger, dl Valeriu Ghilețchi, deputat în Parlamentul R. Moldova și dna Barbara Wolf de la Caritas Viena, partenerii Caritas Moldova de la Fundația ”Aspern” din Kiev și Caritas Bielorusia.

Programul Conferinței a cuprins sesiune în plen și ateliere de lucru în care s-a abordat promovarea valorilor familiei și problematica protecției copilului. Reprezentatnții diferitor organizații, care lucrează în domeniul protecției familiei și copilului, au atins așa teme precum: valoarea familie în contextul actual, educația spirituală în familie, rolul Caritas în consolidarea familiei, practici pozitive din domeniul asistenței sociale, reforme în pregătirea cadrelor și multe alte subiecte care au prezentate oaspeții din Bielorusia, Ucraina, România și Austria.

Este indiscutabil faptul că familia este o valoare primoridală, pentru că de aici începe metamorfoza prin care trece fiecare om, numită personalitate. Educația, valorile morale și spirituale care se găsesc într-o familie, influențează viața atît a familiei în parte, cît și a întregii societați.

La sfîrșitul conferinței au fost prezentate concluziile și recomandările lucrului în ateliere și declarația finală.

Alla Muntean

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.