Home > Evenimente > Credință și înțelepciune

Fiecare din noi este precum o omidă, dar care are potențialul de a deveni un fluture deosebit, trecând prin mai multe etape a metamorfozei.

Întrucât, anul acesta fiecare zi a taberei va fi bazată pe una din virtuțile omenești, noi am pregătit 3 întâlniri formative, la care se vor discuta pe rând câte doua din ele. Ieri pe 22 aprilie, a avut loc prima întâlnire. Subiectul abordat a fost credința și înțelepciunea, prezentate de către directorul Casei Provideței, domnul Edgar Vulpe.

Fiecare om, luând decizii, se bazează pe anumite principii și experiențe acumulate până la o anumită etapă a vieții. Credința este încrederea în ceva ce este superior ție și ce te împlinește și atunci omul crede el poate să creeze orice dorește el.

De multe ori noi considerăm că înțelept este doar cel ce a făcut carte sau care are o experiență vastă, acumulată ani de zile. Mulți oameni dețin aceeași informație, însă doar cei ce cunosc lucruri care nu sunt evidente, pot fii creatorii propriei vieți.

Acestea au fost doar câteva din reflecții și gânduri motivaționale, transmise voluntarilor. Se zice că cel mai bun mod de a învăța, este de a învăța pe cineva. Așadar, voluntarii nu vor fi doar purtătorii cuvintelor ce s-au spus, dar vor învăța și ei la rândul lor ceva nou.

Întâlnirea s-a încheiat cu câteva jocuri interactive, glume, amintiri despre tabăra din anul precedent și desigur o gustare delicioasă.

Alla Muntean

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.