
În acest an, voluntarii Casei Providenței au organizat un act de caritate pentru familiile numeroase din Sângera. Modalitatea de a colecta resurse a fost una cu tradiție creștină și anume – Colindatul .Așadar, plini de voie bună și echipați în haine de sărbătoare, pe parcursul a 2 săptămânii voluntarii au mers din casă în casă vestind nașterea Mântuitorului. Toate darurile obținute au fost donate celor 11 familii din Sângera, cu 55 de copii în total.
Aducem mulțumiri tuturor celor care nu au rămas indiferenți față de aceste familii și ne-au acordat un suport pentru a face Crăciunul lor mai luminat. Mulțumim pentru darurile și rugăciunile voastre, cu ajutorul cărora am putut realiza acest act de caritate.
A fost o experiență care a consolidat și mai mult echipa de voluntari, demonstrând că voluntarii Casei Providenței promovează valorile creștine și anume ajutorul celor săraci și nevoiași. Impresiile și părerile voluntarilor care au participat le găsiți mai jos:
”Încă nu am reușit să procesez tot ce am văzut la Sângera. Am realizat că sunt familii care chiar nu au ce mânca, un trai decent. Însa a fost un moment de fericire în care m-am simțit utilă, m-am simțit bine că prin ajutorul meu acei copiii vor simți magia Crăciunului. A fost o lecție importantă de viață, care mi-a deschis mai larg ochii și acum apreciez mai mult posibilitățile mele.” (Alexandrina Varzari)
”Pentru mine, Sângera a reprezentat primul meu act de caritate pe care l-am făcut ca şi voluntar la “Casa Providenţei”. M-a întristat că în casa acestor copii predomină sărăcia, frigul şi greutăţile cu care trebuie să se confrunte părinţii acestora. Pe de altă parte, am observat iubirea şi grija pe care o poartă unul faţă de altul, că şi-au făcut timp să înveţe cântece şi poezii pentru noi, şi cel mai important că în suflet poartă credinţă şi dragoste pentru Dumnezeu!” (Vlada Chircu)
”A fost o faptă și o experiență foarte frumoasă. Sper să mai am ocazia să particip în astfel de acțiuni caritabile. Ne cătând la faptul că îmi era foarte jale de acei copii și condițiile în care locuiesc.” (Ana Fomov)
”Ca prima experiență a fost una interesantă dar totuși și foarte tristă, care m-a făcut să prețuiesc fiecare lucru . Am rămas impresionată de tot ce am văzut și acest fapt m-a făcut să doresc să schimb ceva . Sunt foarte mândră de tot ce am putut realiza și mai ales că am adus o lumină în casa acelor copii, o mica bucurie pe care sper sa nu o uite. Indiferent de sărăcie , mizerie și neajunsuri, lucrul care m-a adus până la lacrimi a fost dragostea dintre copii. Fiind atât de numeroși însă țin unul la altul și chiar am văzut cum frate cu soră se cuprind și citeam în privirea lor recunoștință, dragoste, inocență și mai ales speranță. În concluzie (ca la școală) pot spune că mi-a plăcut extrem de mult ce am făcut și că grupul de voluntari a fost atât de unit. Cred că dacă ne unim forțele putem schimba lumea.” (Mihaela Aftenii)
text și foto: Iulia Valoveț