Home > Evenimente > Dragii noștri, la mulți ani!

Ziua internațională a persoanei în etate a fost sărbătorită la Casa Providenței două zile, așa se întâmplă atunci când avem o familie mare. Cei mai harnici dar și cei mai dulci au fost copiii de la Centrul European de Educație Preșcolară, care au venit cu o felicitare muzical-teatrală, cucerind inimile buneilor imediat, făcându-i să râdă până la lacrimi. Dar ei nu s-au oprit aici, au mers mai departe, fiind susținuți de părinți și educatoare, au adus în dar fiecărui bunel și fiecărei bunici ceea ce le place lor cel mai mult – DULCIURI, a fost o bucurie împărtășită deplin, de la nepoți la bunei.

DSC_2086

Surprizele frumoase au continuat și a doua zi, de această dată cei care odinioară au cules mii de aplauze pe diverse scene, nu doar ale Moldovei, au venit de ziua lor să încânte toți beneficiarii cantinei sociale cu un concert de la suflet pentru suflet. Momentele umoristice nu au lipsit nici în această zi. Surpriza cea mare a fost micul recital de muzică clasică oferit de voluntara noastră din Germania – Elena, bătrânii au îndrăgit-o imediat copleșind-o cu aplauze și urale.

DSC_2100

Menționăm că lunar la Cantina Socială a Casei Providenței vin în jur de 150 vârstnici pentru a lua prânzul gratuit, iar anul acesta am reușit să aducem sărbătoare în inimile a 300 de bunei. Mulțumim tuturor celor ce nu rămân indiferenți îndemnului lăsat de Isus – ”Iubiți-vă unii pe alții așa cum eu v-am iubit!”

Dorim tuturor persoanelor în etate sănătate, pace și bucurie!

Rodica Negură

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.