
Copiii de la Centrul European de Educație Preșcolară (CEEP), instituție care împarte curtea cu Fundației de Binefacere “Casa Providenței ”, au adus feeria sărbătorilor de iarnă bătrânilor beneficiari ai “Cantinei Sociale”. Aceștia au venit cu cadouri, voie bună, colinduri învățate și energie juvenilă.
Unii dintre bătrânii de la “Cantina Socială” sunt persoane singuratice, fără copii sau ai căror copii și nepoți trăiesc peste hotare și care nu au simțit de mult magia sărbătorilor de iarnă. Copiii au venit cu misiunea de a încerca să le ofere măcar un gram din ce înseamnă sărbătoarea de Crăciun pentru ei. Iar dacă nu au reușit să prevestească nașterea Domnului în casele bătrânilor, au reușit cu siguranță să o facă în sufletele acestora.

Bineînțeles, picii au venit și cu niște cadouri pentru a le oferi bătrânilor. Pentru aceasta, mulțumim sincer părinților care sunt solidari cu acțiunile de caritate și proiectele inițiate de fundație. Fără ajutorul lor, această activitate era imposibilă.
Astfel, de această dată, rolurile s-au inversat: bătrânii au putut să se bucure ca niște copii de cadouri și să se simtă exact ca ei, iar preșcolarii au avut șansa să simtă ce simte Moș Crăciun cu adevărat când oferă cadouri copiilor. Cu ocazia acestei surprize, copiii ne-au demonstrat și nouă și bătrânilor că “Dacă-ţi poţi purta copilăria cu tine, nu devii niciodată bătrân.” (Tom Stoppard)
Album foto AICI
Autor: Cosmin Cojocari