Deja de 12 ani Edgar Vulpe este directorul Fundației de Binefacere și Centrului Social ”Casa Providenței”. În decembrie 2008 el a fost hirotonit de către Episcopul Anton Coșa în treapta preoțească de diacon permanent. Pe lîngă administrarea Casei Providenței, Părintele Diacon este economul și cancelarul Eparhiei Romano-Catolice. Este căsătorit și are trei copii.

   – Cum poate fi determinat stilul dvs. de administrare?
– Binefacerea creștină realizată în cadrul activității noastre se bazează nu atît pe obligația executării conștiincioase a datoriei profesionale sau civile, ci, cît n-ar părea de paradoxal, pe tendința de a-ți împlini chemarea creștină la sfințenie. Da, anume asa! Deoarece sfințenia și perfecțiunea la care ne-a chemat Creatorul nu este doar pentru cineva; este o provocare pentru fiecare. Mai mult ca atît, în aceasta constă nevoia omeniri! Un alt element important în abordarea mea managerială constă în conștientizarea misiunii pe care o am și care mi-a fost încredințată de Biserică. Dacă aș putea să mă exprim așa, în activitatea pe care o fac mă sprijin pe binecuvîntarea lui Dumnezeu, care mi-a fost dată de Episcopul meu, Preasfinția Sa Anton Coșa. Anume din acest motiv, regulile mele sunt foarte simple: cred că în lumea asta totul este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar asta înseamnă că suntem capabili să ne îmbunătățim viața. Putem influența viețile oamenilor care ne înconjoară, în special a celor care ne așteaptă să o facem. Oamenii care vin la Casa Providenței ne privesc cu speranță, ceea ce ne consolidează tendința de a fi instrumente utile în mîna Providenței Divine. Indiferent ce aș face, începînd cu planificarea bugetului, întrebările de personal pînă la căutarea mijloacelor financiare și contabilitate, toate aceste acțiuni încerc să le transform prin atitudinea mea spirituală față de realitate. Acest fapt poate fi exprimat și prin alte cuvinte: mintea analizează și raționează, iar inima ia hotărîrile. În același timp, este necesar ca ”procesul” să fie armonios. Cum poate fi numit un asemena stil de administrare? Posibil că ”conștient” sau ”spiritual”, poate ”integru”. Cu toate că aceste stiluri psihologice sunt doar umbra a ceea ce suntem de fapt. Administratorul, la fel ca și oricare altă persoană, conștientă de resturile posibile de ignoranță, iluzii și amăgiri, care alcătuiesc rădăcina tuturor relelor, se poate schimba și accepta adevărul, care îl face liber. El devine capabil să creeze, să făurească.

   – Care sunt cele mai evidente manifestări ale Providenței Dumnezeiești în viața organizației dvs.? Povestiți-ne despre minunile din Casa Providenței.
– Ca să fiu corect înțeles, țin să menționez că, pentru mine, o ”minune” este un eveniment sau fenomen, care nu poate fi explicat din punct de vedere al regulilor și legilor generale. De exemplu, în Casa Providenței la rău se răspunde prin bine. Și aceasta ”funcționează”! De fapt, are loc o minune, atunci cînd emoțiile negative se împăștie ca apa în nisip! Poți face un lucru bun doar printr-un simplu zîmbet sau prin dorința de a înțelege nevoile cuiva, pentru a-i oferi un ajutor cît mai bun. Iar lucrătorii noștri sociali pot săvîrși asemenea minuni! Binefăcătorii noștri ne sunt trimiși de Providența Dumnezeiască. Pentru că, vă asigur, ajutorul întotdeauna vine de unde îl aștepți mai puțin. Și aceasta este tot o minune! Dar cea mai mare minune consider că sunt colegii mei. Fiecare dintre ei a ajuns într-un mod minunat în Casa Providenței. Fiecare își are povestea sa minunată! Fiecare este sigur că anume Dumnezeu este Cel ce l-a chemat în această misiune! Iar cea mai extraordinară minune este colaborarea noastră cu Surorile Providenței! Credeți-mă că, anume harul lui Dumnezeu stă la baza unei astfel de armonii și a unei colaborări atît de eficiente dintre măicuțe și mireni. Pentru mine este o binecuvîntare a lui Dumnezeu să lucrez alături de asemenea surori minunate – Betti, Mihaela, Rosetta! Unde mai pui că, sora Betti, mîna mea dreaptă și stîngă, este născută în aceiași zi cu mine, 12 mai. Și asta este o minune!

     – Ce vă motivează în activitatea dvs.?
– Înainte mă motiva tendința de a atinge anumite rezultate. Dar în ultimii ani – este dorința arzătoare de a învăța ceva nou și util în activitatea mea. Este o aspirație conștientă spre autodezvoltare și descoperire a potențialului creativ personal. Conștientizarea faptului că omul este imaginea și chipul lui Dumnezeu, iar chemarea Sa la sfințenie și perfecțiune mă inspiră cu adevărat. În paralel, se naște un sentiment extraordinar de mulțumire, inclusiv și pentru momentele dificile, uneori dramatice din viața profesională sau personală. Chiar și greșelile reprezintă posibilități de dezvoltare. Toate acestea au un impact pozitiv de necrezut asupra activității de care sunt responsabil. De aceea, motivarea este un proces, nu un rezultat. Desigur, sunt și momente complicate, cînd mintea refuză să accepte careva argumente motivaționale. În astfel de situații, vin înaintea lui Dumnezeu ca unul ”sărac în duh”. Mă adresez inimii mele. Rugăciunea și contemplarea devin colacul meu de salvare. Poate contemplarea este motivația mea principală? Da, contemplarea, atenția în rugăciune sau meditația, ceea ce Părinții Bisericii au numit ”rugăciunea inimii”. De fapt, după o anumită practică, aceasta mă inspiră nu doar în lucrul care îl fac, ci și în general în viață, ceea ce este mult mai interesant decît autodezvoltarea și perfecționarea!

    – Ce vă doriți pentru organizația dvs. în viitorul apropiat?
– Luînd în considerație misiunea noastră fundamentală – oferirea asistenței nelimitate, în primul rînd nevoiașilor în vîrstă și copiilor, sper profund că și în continuare vom fi în stare să realizăm proiectele noastre sociale existente. În ce privește metodele de lucru, în special în domeniul colaborării și parteneriatului, acestea trebuie să devină tot mai creative și diverse. În primul rînd, am în vedere colaborarea cu organizațiile de stat în realizarea programelor sociale. Și, chiar dacă uneori se pare că asistența și protecția socială nu sunt direcțiile prioritare ale activității structurilor noastre de stat, sunt convins că o asemenea interacțiune poate îmbunătăți considerabil condiția a mii și mii de cetățeni necăjiți, nevoiași și suferinzi. Sper, de asemenea, la dezvoltarea continuă a conștiinței celor ce activează în cadrul Casei Providenței – personalul, surorile, voluntarii. Mai mult ca atît, este foarte importantă conștiința binefăcătorilor și a celor cărora le slujim. Pentru că toți împreună suntem frați și surori! Și nu este un patos! Eu cred cu adevărat că aspectul unificator al relațiilor dintre oameni este dragostea lui Dumnezeu, și nu intențiile noastre, chiar și cele mai bune. ”Dina cauza” lui Dumnezeu, suntem frați și surori! Nu noi, dar El este primul motiv al unității noastre. Din această cauză, este foarte imporant să conștientizăm acest adevăr, împlinindu-ne misiunea astfel încît să devenim purtători ai dragostei Dumnezeiești, care ne unește și ne eliberează. Doresc tuturor celor, care este implicat, într-un fel sau altul în Casa Providenței, dragoste și libertate! O dragoste adevărată și o adevărată libertate în Dumnezeu!