Voluntarii Casei Providenței au avut posibilitatea de a descoperi zonele turistice ale Moldovei, și anume nordul țării. Am pornit cu toții la drumul lung dis-de-dimineață, un pic somnoroși, un pic agitați, un drum care la început ne-a speriat punându-ne la încercare curajul.
Totul s-a dovedit a fi mai simplu, voia bună, jocurile și cântecele nelăsându-ne răgaz de plictiseală în cele 3 ore jumătate de mers. Stația finală a fost în inima unei păduri din Rezervația Peisagistică Rudi-Arionești. Zona este plină de surprize, iar o zi este prea puțin pentru a descoperi toate ruinele, a vedea toate monumentele și a asculta toate legendele.
Primul popas l-am avut la Mănăstirea Rudi, unde după ce am fost ”echipați” corespunzător regulelor interne, am început să o descoperim, timid, pas cu pas. Actualmente este o mănăstire de călugărițe, iar istoria ei a început în anul 1777 cu binecuvântarea episcopului Inochentie de la Huși. Fiind ridicată pe moșia fraților Andronachi și Teodor Rudea, de unde provine și numele actual, mănăstirea a avut o viață nu tocmai plină de pace, fiind închisă de mai multe ori. Mai întâi din cauza lăcomiei noului proprietar al moșiei – Mihail Bogus, iar mai apoi sovieticii fiind cei care au silit inchiderea ei, fiind redeschisă abia prin anii 1992. Mănăstirea este învăluită de liniște, singurul zgomot fiind produs de foșnetul frunzelor sau ciripitul păsărilor, dar cum timpul este nemilos cu noi suntem nevoiți să grăbim pasul spre noi descoperiri.
După un popas în pădure, timp în care am avut ocazia să ne mai întremăm un pic cu diverse delicii, am pornit spre cascadă, sau ceea ce a mai rămas din ea. Din păcate factorul antropic și-a spus cuvântul iar acum cascada poate fi văzută doar după ploi puternice, atunci când lacurile construite în susul râulețului ce formează cascada sunt saturate de apă. Oricum peisajul ne-a impresionat, iar răcoarea venită din pereții de stâncă ne-a dat și mai mult entuziasm și energie de a ajunge la ultimul obiectiv turistic pentru această zi – Peștera Răposaților. Fiind amplasată chiar sub cimitirul localității, peștera se lasă greu de găsit, fiind camuflată într-o mică văgăună și dosită de o vegetație abundentă.
Bezna din interior dă fiori vizitatorilor care la început se întrec în exclamații. Peștera reprezintă un coridor subteran cu o lungime aproximativă de 68 metri, de-a lungul căruia se formează încăperi de diferite dimensiuni și forme. Lanternele sunt insuficiente, iar acest fapt a determinat voluntarii să fie mult mai cooperanți, oferind cu generozitate ajutor, susținere și ceea ce era mai de preț – lumină.
Obosiți, dar mult mai bogați, pornim spre casă, lăsând în urma noastră multe alte curiozități nedescoperite astăzi, precum Harpa eoliană, Văgăuna lupilor, cetățuia getică ”La trei cruci” și multe altele.
