Home > Copii > Papucei pentru cei fără de ei – ediția a 5-a

Pentru că sărbătorile de iarnă nu sunt doar despre pomi de Crăciun, dulciuri și distracție, ci și despre bunătate și compasiune, voluntarii Fundației de Binefacere „Casa Providenței” s-au implicat activ și în acest an în derularea Campaniei de Crăciun „Papucei pentru cei fără de ei”, în perioada august-decembrie 2020.

Echipați cu voie bună, dorința de a face această lume puțin mai frumoasă, multă inspirație și putere, ne-am propus să colectăm fonduri pentru achiziționarea încălțămintei pentru 30 de copilași din localitățile Zîrnești, Paicu, Tretiești și Sadova. Pentru a transforma visul în realitate, voluntarii Fundației au confecționat cu drag mii de felicitări, decorațiuni speciale de Crăciun și au pregătit biscuiți delicioși. În acest an, am fost încântați de bunătatea unor copilași care au dat dovadă de generozitate și s-au implicat în campanie prin cumpărarea unor articole decorative de Crăciun, cu scopul de a-și ajuta semenii. Campania ne-a demonstrat încă o dată că această lume e plină de suflete binevoitoare. Datorită contribuției fiecărei persoane și organizații care a decis să dăruiască un strop de fericire unor copilași defavorizați în contextul acestui an dificil, s-a reușit acumularea fondurilor necesare pentru organizarea unei surprize deosebite pentru 38 de copii, mai mult decât ne-am propus inițial.

Iar în data de 29 decembrie, voluntarii au pornit la drum cu entuziasm și dorința de a aduce în casele a zeci de pici lumină și veselie. Respectând toate măsurile epidemiologice în vigoare, aceștia au vizitat casele copiilor și le-au oferit cu dărnicie cadourile ambalate cu dragoste și grijă. Experiența din acest an a fost una minunată, pentru că sclipirea din ochii lor ne-a demonstrat că efortul nostru nu a fost zadarnic! Și pentru că fericirea constă în zâmbetul sincer și inocent al unui copil! Anul acesta, ne-a reușit să aducem fericirea pe chipul și în sufletele a 38 de copilași. Anul acesta, am văzut 38 de zâmbete pline de recunoștință și bucurie, pentru că Moșul a ajuns până la ei și le-a adus în dar papucei, jocuri, fructe, hăinuțe, dulciuri și cel mai important, magia sărbătorilor.

De asemenea, ”Papucei pentru cei fără de ei” a reușit să aducă alături un grup de tineri veniți din diverse licee, cu diferite pasiuni și preferințe, dar care s-au arătat deschiși pentru a dărui câte puțin din timpul și atenția lor unei cauze nobile. Călătoria pe care voluntarii au făcut-o către copilași le-a dăruit amintiri și emoții inedite, iar misiunea îndeplinită i-a motivat să facă și în continuare fapte bune.

„Acest act de caritate este cel mai bun cadou pentru sufletul fiecărui voluntar, deoarece pentru a strânge banii necesari campaniei, fiecare a contribuit cum a putut mai bine și au pus suflet în tot ceea ce au făcut, doar ca acești copii să simtă bucuria sărbătorilor. Sunt mândră că fac parte din această echipă minunată care pe parcursul timpului m-a făcut să înțeleg că o faptă bună întotdeauna va face fericite două suflete, al meu și a celui pe care îl ajutăm.”

Claudia Andrea

„Am ales să particip la această campanie de Crăciun cu scopul de a aduce puțină lumină și fericire în viața unor copii minunați. Pot spune că a fost o experiență de neuitat, iar zâmbetele copiilor și privirea lor uimită, dar totodată fericită, îmi vor aduce aminte cu drag despre atmosfera de sărbătoare pe care am reușit să o aducem în casele și sufletele acestora.”

Daniela

„Am realizat că decizia de a participa la campanie a fost una dintre cele mai bune din viața mea. Atmosfera din echipă și satisfacția de la ceea ce am realizat au făcut ca drumul de 3h să pară doar de 15 min, iar munca, efortul și oboseala să fie o amintire plăcută. Până și soarele a decis sa ne bucure cu prezența sa. Și, cel mai important: zâmbetul unui copil te face sa simți cu adevărat magia sărbătorilor de iarnă.”

Ecaterina

Campania a ajuns la final cu succes, iar noi am adus o rază de lumină și fericire în inimile copiilor și le-am transmis emoțiile și energia pozitivă atunci când le-am înmânat cadourile. Ce poate fi mai frumos?”

Valeria

„Am fost mișcată de condițiile în care  trăiesc copiii din sat, și mă bucur că am avut ocazia să îi ajutăm în preajma sărbătorilor de iarnă.”

Delia

Un fotoreportaj complet puteți urmări aici.

Aducem mulțumiri tuturor celor care nu au rămas indiferenți, care s-au implicat în activitățile Fundației, care ne-au fost alături și au fost complici la realizarea acestei frumoase inițiative. Datorită vouă, am reușit. Vă dorim sărbători fericite și un an nou cât mai bogat în realizări.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.