
Crăciunul este timpul bucuriei. Două mii de ani în urmă, Pruncul Isus a adus această bucurie întregii lumi. Astăzi, cei dedicați carității și iubirii aproapelui duc mai departe bucuria, în inimile și viața celor mai mici sau mai slabi. Acestei misiuni îi este dedicată și Campania anuală de Crăciun „Papucei pentru cei fără de ei”, al cărei scop este să ajute copiii din familii nevoiașe din satele Moldovei, făcându-i să simtă într-un mod deosebit bucuria Nașterii Domnului. În acest an, campania a ajuns în casele a mai multe familii din satul Izvoare, raionul Fălești, și a adus daruri la 42 de copii.

Timp de mai multe luni echipa de voluntari ai Fundației de Binefacere „Casa Providenței” a muncit neîncetat pentru ca lumina Nașterii Domnului să ajungă sub formă de daruri la copiii ce trăiesc o viață plină de lipsuri. Cu multă iubire și dedicație, voluntarii au desfășurat mai multe acțiuni în acest scop. La început a fost prepararea, glazurarea și împachetarea frumoasă a biscuiților. Concomitent, au fost confecționate manual cele mai diferite tipuri de decorațiuni de Crăciun. Au urmat târgurile de Crăciun, unde toate aceste minunății au fost vândute pentru colectarea de fonduri. Au fost organizate ateliere culinare și de creație, unde doritorii, atât copii cât și părinți, au putut învăța de la voluntarii noștri preparea biscuiților și confecționarea decorațiunilor. Un eveniment nou pentru campanie a fost „Magia Carității”, care a însumat târgul și atelierele, condimentate cu voie bună și bucuria atmosferei de Crăciun.
Fondurile colectate în urma acestor activități au permis deschiderea celei de a doua etape a campaniei, procurarea încălțăminte de iarnă pentru copii, dulciurilor, rechizitelor școlare și altor daruri. Nu mai puțin important a fost ajutorul partenerilor organizației, inclusiv internaționali, și a tuturor celor ce au dorit să contribuie la această campanie și să aducă zâmbetul pe chipurile unor copii ce duc o viață dificilă.

Și astfel, la 5 ianuarie 2022 a venit ziua cea mare, ziua oferirii darurilor. Voluntarii și angajații Fundației de Binefacere „Casa Providenței”, alături de maicile din Congregația Surorilor Providenței și Pr. Vasili Cohanovschi, paroh al Parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi”, au pornit spre satul Izvoare, unde erau așteptați de copii. Colindând din casă în casă, cu daruri, colinde, zâmbet și bucuria Crăciunului, „ostașii” carității au oferit picilor daruri, iubire creștină, spiritul magic al Nașterii Domnului și, nu mai puțin important, speranță. Pentru că nu numai darurile și utilitatea lor practică sunt cele ce contează. Nu mai puțin, dar poate și mai mult, contează atenția, grija, iubirea oferită aproapelui, care le arată copiilor și părinților lor că nu sunt singuri în fața numeroaselor greutăți, nu sunt uitați, nu sunt lăsați neputincioși în fața problemelor și sunt apreciați. Copleșiți de emoții, copilașii au rămas încântați și, cu siguranță, marcați de atenția și darurile primite. Iar Campania de Crăciun „Papucei pentru cei fără de ei” va continua și la Crăciunul următor, pentru ca și mai mulți copii să primească daruri și multă bucurie, iar lumina Pruncului din Betleem să învingă întunericul și să ajungă în fiecare casă.
Mulțumim tutror partenerilor, prietenilor, oaspeților Fundației care au avut încredere în misiunea noastră și au contribuit ca aceste fapte frumoase să fie posibile.
Autor: Mihail Țurcanu