Pe parcursul anului la Casa Providenței avem multe sărbători. Toate frumoase și deosebite. Sărbători care ne aduc mesaje profunde și speciale. Dar este o sărbătoare anume care ne aduce pacea și bucuria Învierii Domnului, și anume: Sărbătoarea Paștelui. Această Sărbătoare Sfântă ne aduce aminte de Domnul Isus Cristos, de jertfa Lui și de marea dragoste a Lui Dumnezeu Tatăl pe care a revărsat-o peste toate generațille care au fost, care sunt și care vor urma.
Cu acest prilej ne-am propus să facem sărbătoare și la Centrul de Zi pentru Copii din cadrul organizației și am creat un program în care copii împreună cu părinții lor, care de această dată nu doar au vizionat ci au și participat la sărbătoare, s-au bucurat împreună cu noi de vestea bună pe care o are Dumnezeu pentru noi toți: Cristos a Înviat! El a biruit păcatul și ne-a eliberat de el.
În cadrul acestui program am avut ocazia să privim un mic concert din partea copiilor, să ascultăm o cuvântare despre istoria, apariția și semnificația Paștelui din partea Părintelui Ștefan și să confecționăm felicitări pentru cei apropiați. A fost un timp frumos și folositor atât pentru copii, cât și pentru părinți, voluntari și suntem recunoscători tuturor celor, care au făcut acest timp posibil.
Vă dorim Un Paște Fericit și multe binecuvântări!
Ascherova Chimia