13 martie 2014 la Bălți Preasfințitul Anton Coșa, Episcopul Diecezei Romano-Catolice a celebrat sfințirea Centrului European de Educație Preșcolară ”Fericitul Alfonso Maria Fusco”. Menționăm că din septembrie 2013 noul Centru European de Educație Preșcolară, numit în cinstea fondatorului Congregației menționate, Fericitul Alfonso Maria Fusco, a deschis ușile pentru 42 de copii în vârstă de 3-4 ani.
La acest eveniment important pentru întreaga Dieceză au participat preoții, persoane consacrate, credincioși din Bălți, parteneri, colegi din alte instituții similare, reprezentanții organelor puterii locale, și, nu în ultimul rând, părinții și copiii Centrului. La eveniment de asemenea a luat parte și reprezentantul Preasfințitului Marchel, ierarhul Eparhiei Bălți și Fălești a Bisericii Ortodoxe din țara noastră.
Prezentând pe scurt parcursul istoric al activităților educaționale pentru copii în comunitatea din Bălți, Părintele Diacon Edgar Vulpe a subliniat importanța deosebită în cadrul implementării unor activități specifice, a unei sinergii interdependente între carisma spirituală, misiunea evanghelică și pastorație pe de o parte, și organizare eficientă, metode didactice moderne, administrare juridică și financiară adecvată, pe de o altă parte. În acest sens, forma organizatorico-juridică a Centrului European de Educație Preșcolară din Bălți corespunde etapei noi în realizarea misiunii educaționale ale Bisericii locale. Iar colaborarea efectivă între diverse structuri și comunități va garanta continua dezvoltare și ameliorare a serviciilor prestate.
Părintele Jacek Puć, Parohul comunității catolice din Bălți, a precizat aspectele unei evoluții rapide și providențiale a acestor activități specifice, care ne surprind. ”Ceea ce acum câțiva ani era doar o idee, un vis a devenit realitate! Totodată aceasta înseamnă și o reconfirmare a unui angajament, cu forțe noi, în condiții noi, în comun acord cu toate realitățile să continuăm misiunea noastră”, – a menționat Parohul.
Providența Divină s-a îngrijit de copilașii din Bălți, iar partenerii și binefăcătorii Fundației și Congregației au manifestat în practică un sprijin esențial și indispensabil pentru începerea activităților. La primul apel de susținere au răspuns Caritas Viena din Austria, Fundațiile germane Kindermissionswerk și Stern Stunden, datorită cărora a fost posibilă achiziționarea celor necesare pentru înzestrarea clădirii, inclusiv mobilă, echipament, materiale didactice, pentru funcționarea Centrului, pentru hrana copiilor, pentru angajarea personalului calificat.
Instituțiile sociale ale Bisericii Romano-Catolice din Moldova vor continua implementarea și dezvoltarea proiectelor educaționale și de învățământ adresate copiilor și tinerilor din țara noastră, sperând că aceasta va crea o platformă solidă de parteneriat și cu alte organizații similare, inclusiv cu instituțiile de stat.