
La data de 19 noiembrie, s-a desășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Voluntarilor. În calitate de invitați au fost peste 50 de voluntari din cadrul comunităților și organizațiilor de caritate din dieceza catolică. Evenimentul a fost sărbătorit la Fundația de Binefacere “Casa Providenței”, alături de episcopul Anton Coșa și președintele Fundației “Caritas Moldova” diaconul Edgar Vulpe.
Cei prezenți la eveniment au participat la un training dedicat dezvoltării și comunicării eficinte a voluntarilor, condus de către Marcel Pascal – specialist în psihologia comunicării. Scopul trainingul a fost instruirea voluntarilor în domeniul combaterii barierelor de exprimare în public și încurajarea lor să-și manifeste toate aptitudinile de comunicare, atât verbale, cât și nonverbale. Participanții au putut înțelege importanța limbajului corpului într-un proces de schimb de informații și să descopere arta de a asculta corect interlocutorul.
Spre sfârșitul programului, s-a desfășurat partea festivă a evenimentului, în care au fost înmânate diplome și daruri organizațiilor care au manifestat dedicație, perseverență, pasiune și au participat activ în activitățile de voluntariat și în promovarea valorilor creștine. Surpriza serii a fost tortul decorat cu emblema Fundației Caritas, din care au putut servi toți invitații. Nu s-a lăsat uitată nici partea cu fotografile de grup a participanților, pentru a putea reține momentul în timp.
Lina Nicu