Începând cu luna octombrie Casa Providenței este gazdă pentru doi tineri seminariști, care au ales Moldova drept destinație pentru anul pastoral. Cine sunt, de unde vin, ce așteptări au?.. La acestea și multe alte întrebări ne vor răspunde singuri în continuare. Nouă nu ne rămâne decât să le zicem un ”Bine ați venit în familia noastră!”.

Mă numesc Farcaş Leonard, seminarist la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” în anul V pastoral şi sunt din vecinătatea acestei ţărişoare, din România. Pentru a preciza mai concret de unde provin voi aminti locul meu de baştină unde am crescut şi am lăsat amintirile copilăriei. Sunt din satul Pildeşti, care este situat pe malul stâng al râului Moldova, din judeţul Neamţ. Pot spune despre acest sat că am multe motive de a fi mândru. În primul rând aici am învăţat cât de importantă este viaţa în comunitate, iar rodul acestei comunităţi cred că este frumoasa biserică ce a fost sfinţită anul atrecut.
Ştim foarte bine că prima celulă a societăţii este familia. Aş dori să amintesc de familia care m-a susţinut şi mă susţine în continuare. Provin dintr-o familie credincioasă, unde am învăţat ceea ce este cel mai important pentru ca orice om să rămână în legătură cu oamenii şi cu Cel ce are grijă de oameni. Mai am încă doi fraţi: o soră şi un frate, ambii mai mci decât mine.
Cu siguranţă mulţi se întreabă ce caut eu aici la Casa Providenţei. Dorinţa mea pentru acest an pastoral pe care îl voi desfăşura aici la Chişinău ca şi seminarist, are două mari obiective. Primul este acela de a-mi întări şi maturiza vocaţia pentru ca astfel să fiu mai conştient de pasul pe care peste puţin timp sunt chemat să-l fac. Iar cel de-al doilea obiectiv este acela de a descoperii tot mai mult frumuseţea de a fi in slujba celorlalţi. Doresc să descopăr fericirea în lucururile simple pe care le pot face faţă de cei care aşteaptă zelul meu tineresc. Pentru cei care nu stiu ce înseamnă a fi seminaris doresc sa le spun că pentru mine nu este alt ceva decat dorinţa de a fi un preot sânt.
Un motto care de multe ori mă ghidează în viaţă pentru a-mi duce la bun sfârşit misiunea este cel al lui Baden Powell, fondatorul cercetaşilor: Lăsaţi această lume un pic mai bună decât aţi găsit-o. Consider că acest motto trebuie să ne motiveze pe fiecare dintre noi. În primul rând să ne înţelegem planul ce-l avem în această lume, iar punându-l în slujba celorlalţi vom reuşi să facem ca această lume să fie mai bună decât am găsit-o.
Un ultim puct pe care aş dori să-l ating este legat de iniţiativa Sfântului Părinte Papa, emerit, Benedict al XVI-lea, de a propune pentru întreaga Biserică Catolică pentru anul 2012-2013, un an al Credinţei. Pentru că ne apropiem deja de sfârşitul acestui an, doresc să împărtăşesc gândul meu legat de acest mare dar. Cu adevărat este un timp binecuvântat când pot reflecta mai mult ca oricând la această virtute teologală. Ceea ce am descoperit despre acest mare dar al credinţei este faptul că el trebuie alimentat, iar alibentul principal este dialogul constant cu Dumnezeu. Nu doresc o credinţă care să mute munţii din loc, dar doresc o credinţă care să mă mute de pe calea cea rea pe calea cea bună.
Doresc să rămân pe calea cea bună, încrezător în providenţa divină, mai ales în acest an pastoral. Încrezător în planul pe care Domnul îl are cu mine, dorsc să spun asemenea Maicii Tereza de Calcuta, că vreau să fiu un creion în mâna lui Dumnezeu pentru a scrie o scrisoare de iubire oamenilor. Iar când voi fi orgolios şi voi încerca să scriu de unul singur pe rânduri strâmbe, vă rog să mă ajutaţi să mă îndrept.

Lăudat să fie Isus Cristos! Mă numesc Ciobanu Valerică şi vin din România, din comuna Focuri, judeţul Iaşi. Sunt seminarist în anul „V Pastoral” la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi am răspuns afirmativ la dorinţa superiorilor de a-mi continua drumul de formare, pentru un an de zile, în Republica Moldova.
E pentru prima dată când mă aflu aici şi sunt bucuros că pot descoperi oameni noi care î-mi pot oferi numeroase experienţe de viaţă pentru a mă îmbogăţi şi a mă întări în drumul meu spre Sfânta Preoţie. Totodată, doresc să împărtăşesc şi eu oamenilor bucuria de a-l urma pe Cristos. Şi cum altfel să-l urmezi dacă nu prin slujirea aproapelui?! Aşadar, cuvântul care mă ghideză în viaţă este „slujirea”. Iar ca şi motto după care încerc să păşesc în viaţă ar fi: „slujeşte şi vei avea răsplată!”.
Având în vedere că ne aflăm la sfârşitul „Anului Credinţei” doresc să împărtăşesc câteva gânduri aprofundate în acest an. În primul rând, credinţa, darul primit la Botez, trebuie alimentată mereu prin rugăciune, prin participarea la sacramente, prin lectura Sfintei Scripturi şi prin meditaţie. Totodată, această credinţă nu trebuie păstrată doar pentru noi, ci trebuie împărtăşită şi celor din jurul nostru, pentru ca astfel ea să crească în noi şi să aducă roade. Credinţa este darul lui Dumnezeu, iar noi trebuie să preţuim acest dar făcându-l să crească în fiecare moment al vieţii noastre.
În acest an pastoral doresc să colaborez cât mai mult cu personalul Centrului Social-Pastoral „Casa Providenţei”, ca astfel să dau şi eu mărturie despre iubirea lui Cristos şi să ofer un prilej de bucurie celor din jurul meu.