În perioada 12 – 16 august în Casa Providenței, circa 200 de persoane, de diferite vârste, au beneficiat de servicii medicale gratuite, atât stomatologice cât și optometrice.
Grupul medicilor din Germania care au oferit serviciile stomatolgice este compus din Dr. Rames Neshet Sabieh, Elke Forst (asistent), Pr. Markus Dördelmann (asistent), și Vladislav Pojednoi ( asistent și trăducător). În fiecare an această echipă ajută sute de persoane din diferite instituții. Anul trecut ei au acordat servicii stomatologice în câteva penitenciare, iar anul acesta lucrează în centre sociale. Zilnic, în Casa Providenței, veneau câte 20 de persoane, cărora li se acorda consultații și servicii, precum extracții și tratamentul cariilor simple.
Ochii sunt oglinda sufletului și pentru ca în ei să continue să se reflecte lumina anul acesta doi medici din Italia, domnul Boncore Marco, împreuna cu soția și asistenta sa, Luiza, din nou au oferit consultații optometrice beneficiarilor Casei Providenței. Serviciile oferite constau în consultarea și diagnosticarea tulburărilor de vedere, iar în caz de necesitate pacienților li s-au oferit și ochelari, care au fost pentru mulți dintre ei un adevărat cadou.