• Germania
• Foști voluntari

Olga, povestește-ne ceva despre tine
– Mă numesc Olga și sunt din Dresda, Germania. Am 19 de ani și sunt cea mai mică dintre cele cinci surori. Din moment ce toate și-au creat familiile lor, îmi face mare plăcere să le vizitez la casele lor din Berlin, Hamburg, Londra și Paris. Dar îmi place, de asemenea, să stau acasă, să ies cu prietenii, să privesc filme și să gătesc. După activitatea mea în Moldova vreau să merg la universitate într-un oraș frumos german.

De ce ai ales acest proiect?(De ce Moldova? De ce anume Casa Providenței?)
– Din moment ce am ascultat pentru prima dată o trupă de romi mi-am dorit să cunosc țările din care provine această muzică. Acesta este motivul pentru care am fost interesată de România – și după care, în Republica Moldova. Deși, am fost în Franța pentru un program de schimb, în Marea Britanie în vacanță, niciodată nu am vizitat o țară din est, decât Ungaria. Europa de Est a fost un mare mister pentru mine, pe care am vrut să îl descopăr când termin școala. Lucrând în Casa Providenței m-a entuziasmat în primul rând faptul că voi interacționa nu doar cu copii, ci și cu vârstnicii. Pe lângă toate am fost curioasă să văd cum lucrează o cantină social și chiar să particip în această activitate.

Ai avut șoc cultural?
– Nu, nu am avut șoc cultural. Cred că diferențele dintre cultura germană și cea din Republica Moldova sunt mai degrabă subliminale și le voi descoperi pe parcurs. Poate voi avea un șoc la sfârșitul anului de activitate!

Îți place proiectul în care activezi? Și ce te motivează să vii în fiecare zi la lucru?
– Sunt foarte bucuroasă că activez în Casa Providenței. Acest fapt este în special datorită echipei, care este atât de deschisă, prietenoasă și foarte veselă. Deja după o lună mă simt complet integrată în echipă pentru că îmi cunosc sarcinile de zi cu zi, de exemplu aranjarea meselor în cantina socială sau pregătirea merindei pentru copii. Salutările de dimineață cu colegii, prânzul împreună, zâmbetele și discuțiile vii creează o atmosferă foarte familiară. Plus la toate sunt bătrânii care vin la prânz în fiecare zi. Nu a fost o zi în care să-mi fie greu sau să nu am zâmbet pe față, deoarece bătrânii nu sunt zgârciți la complimente și se bucură enorm pentru orice conversație, fie și nesemnificativă, și eu tot.

Ce planifici să faci după finisarea proiectului EVS?
– În viitor ași dori să contribui la îmbunătățirea condițiilor lucrătorilor din ramura textilă în țările precum Bangladesh. Dar nu știu încă ce trebuie să studiez pentru asta. Îmi place, de asemenea, să scriu și mi-ar plăcea să devin jurnalist.

Cum ai caracteriza Moldova în 3 cuvinte? De ce?
– Eu nu pot să caracterizez Moldova în trei cuvinte, dar aș putea numi unele diferențe dintre Germania și Moldova, pe care le apreciez foarte mult. Mai întâi de toate: șoferii de autobuze din Moldova sunt mult mai buni decât cei din Germania! Când alerg la autobuz în Germania, a cărui uși sunt încă deschise, se poate întâmpla ca autobuzul să pornească fără mine. Dar în Moldova autobuzul deși s-a pornit, șoferul imediat poate să oprească pentru cel ce nu a reușit să urce. În al doilea rând: amestecul de limba rusă și română. Dacă întâmpini un nou grup de oameni nu știi niciodată în ce limbă ei preferă să vorbească.
Înainte de a veni în Moldova credeam că doar bătrânii vorbesc rusa, dar acum am aflat că sunt tineri, care consideră limba rusă ca limbă nativă. Acest amestec este nu numai un simbol al Republicii Moldova, dar și o provocare pentru mine. Uneori sunt confuză și nu pot să diferențiez în ce limbă vorbesc oamenii.
În al treilea rând: Piețele fac Moldova să arate altfel decât Germania. Îmi place modul în care legumele și fructele sunt vândute pe străzi, îmi place să merg în piață, unde pot găsi atât haine second-hand, cât și produse industriale, cosmetice sau alimentare.