
Voluntariatul te poate ajuta să îți faci noi prieteni, să înveți noi abilități, să descoperi ce drum în carieră vrei să alegi și chiar te poate face să te simți mai fericit și mai sănătos. Casa Providenței este binecuvântată să aibă o echipă de voluntari tânără, dinamică și mereu dornică de a descoperi noi oportunități.

Anul 2021 a mobilizat peste 30 de tineri să își dăruiască din timpul lor activităților educaționale și recreative cu copii, activităților de caritate pentru cei nevoiași, campaniilor de colectare de fonduri desfășurate de Fundația de Binefacere Casa Providenței. Fiecare voluntar este o bijuterie de om cu foarte multe calități ce așteaptă momentul potrivit pentru a și le dezvolta. Având un program încărcat la școală, o listă uneori prea mare de responsabilități extrașcolare, suntem recunoscători că tinerii găsesc timp și pentru a se dărui cauzelor sociale, ajutorului celor în dificultate dar cel mai important este că indirect se ajută pe ei înșiși. Este demonstrat științific că dăruirea timpului tău (voluntariatul) te ajută în păstrarea sănătății mintale și fizice, duce la reducerea stresului, combate depresia și îți oferă un scop în momentele mai confuze din viață.
Ne exprimăm gratitudinea față de activitatea voluntarilor, implicare necondiționată și posibilitatea de a învăța unul de la altul.




